Aducerea aminte…

Te trezeşti şi te uiţi ciudat la tot ce te înconjoară. Nu ştii cine eşti, unde eşti. Ai pierdut noţiunea timpului şi te-ai pierdut în necunoscutele unei ecuaţii ale cărei soluţii le aştepţi cu sufletul la gură. Ai dat un examen important cu viaţa şi l-ai luat. Te-ai zbătut cum odată o făceai pe teren. Ai driblat moarte cum odată îţi driblai adversarii. Ce ciudat! Teren, adversari. Cuvinte de care ai auzit, dar ale căror înţelesuri te proiectează şi mai mult în umbra necunoscutului.

Trăieşti un coşmar. Propriul coşmar. Te-ai născut încă o dată. Lumea îţi vorbeşte, ziariştii te sună pentru interviuri. Mii de întrebări se perindă în mintea ta, iar răspunsurile nu le poţi găsi. Trecutul a dispărut pentru tine, dar pentru noi, suporterii fotbalului românesc, trecutul tău va fi mereu o parte din noi. Fie că suntem stelişti, dinamovişti, timişoreni, clujeni sau simpli susţinători ai echipei naţionale.

Pentru tine, frustrarea devine un mod de a privi prezentul şi de a încerca să răscoleşti trecutul. E frustrant să fii un important fotbalist român, un fost conducător al unor echipe de fotbal, să fii soţ, tată şi prieten bun şi să nu-ţi aduci aminte.

Dar nu contează! Eşti trist, te simţi frustrat. Aşa, şi? Important nu este faptul că nu-ţi mai aminteşti nimic, ci faptul că ai posibilitatea de a nu-ţi mai aduce aminte.

Asta contează, Toni! Pentru tine, pentru familia ta, pentru noi toţi!

Articol scris pentru